Stau şi mă gândesc... ce scurtă e viaţa unui om. Începe ca o stea, apare pe cer, străluceşte, apoi se stinge încet, încet. Frumos străluceşte steaua copilăriei.
Lumea copilăriei este cea mai mare lume din lume, asta pentru că, cuprinde teorii despre care adulţii habar nu au, fie au uitat să viseze, fie au uitat a se juca. Lumea pe care copilăria o destăinuie a existat, există şi va exista. Amintirea viselor trăite şi exuberanţa trăirilor nedefinite definesc „vârsta fericită”. Frumuseţea copilăriei se remarcă prin faptul că noi privim lucrurile altfel decât cei adulţi, le privim cu simplitate şi întotdeauna alegem drumul cel mai scurt spre inima celui ce ne este aproape. Grijile şi supărările trec ca gândul prin ochii noştri, de fapt nici nu există, noi vedem doar ce este scris în stele şi visăm mai târziu peste ani, la acel vis frumos care spune: „A fost odată”, izbindu-ne mereu de obstacole pe care viaţa ni le rezervă. Auzim mereu certuri izgonitoare, dar copilul din noi ştie că viaţa e roz, atunci când eşti în paradisul inocenţei.
Ipostazele pe care viaţa ni le oferă pot fi bune sau foarte rele. Cauzele mediocre pe care copilul le vede şi le trăieşte nu schimbă cu nimic universul viselor în care acesta trăieşte, nu îi este frică de viitor, zidindu-şi fericirea pe vise.
Doar atunci când eşti copil mai poţi trăi clipele cele mai aprinse de bucurie, pentru că în timp ele se vor pierde, o dată cu visele zbuciumate de atâta dor.
Toate gândurile măreţe, toate invenţiile cu adevărat deosebite au izvorât din sufletul unui copil care vrea să-şi îndeplinescă visul, amintindu-şi de el toată viaţa:
„A fost odata”!